Dermatologie

Ce este Foliculita? Care sunt Simptomele si Cum o Prevenim?

foliculita-simptome-tratament

Ce este foliculita?

Foliculita este o afecțiune dermatologică ce constă în inflamarea rădăcinii firului de păr produsă de diverși factori interni sau externi.

Nu este o afecțiune gravă, dar este deranjantă prin disconfortul fizic creat.

Foliculita poate fi de două tipuri:

  • superficială sau
  • profundă, în funcție de nivelul de afectare al firul de par.

Cauzele foliculitei pot fi de natură infecțioasă, traumatică, prin iritarea firului de păr, dar există și situații când apariția sa nu are o cauză identificabilă cu exactitate și este pusă pe seama factorilor externe.

Astfel, afecțiunea dermatologică poate fi determinată de anumite substanțe chimice cu care pielea vine în contact sau ca reacție la unele medicamente.

Contactul cu hainele din materiale care nu lasă pielea să respire, ocluzia, transpirația excesivă, epilarea frecventă și rasul cu aparate de ras a firelor de păr pot determina prin mecanism traumatic foliculita.

Mai putem enumera ca factori favorizanți ai apariției foliculitei și următoarele:

  • folosirea unor produse prea grase
  • folosirea plasturilor
  • unele afecțiuni cutanate sau chiar sistemul imunitar slăbit.

Stafilococul, poate afecta de asemenea foliculul pilos. Sauna, piscine sau orice alt mediu umed pot fi condiții favorabile pentru dezvoltarea infecțiilor bacteriene. La fel, factorii de natură virală sau fungică pot fi cauze de foliculită.

Simptomele foliculitei

Simptomele foliculitei se manifestă prin iritații cu puncte mici roșii sau cu cap alb care se dezvoltă în jurul foliculilor firelor de păr, bășici pline cu puroi care se sparg și apoi fac coajă, piele roșie și inflamată, senzație de mâncărime și arsură și chiar durere și inflamație a zonei afectate.

Formele severe pot duce la creșterea în domensiuni a ganglionilor.

Tratamentul pentru foliculită este adaptat în funcție de factorul cauzator implicat, dar și de severitatea leziunilor.

Formele ușoare de foliculită pot fi tratate prin adoptarea unor măsuri de igienă corporală corectă, folosirea unor săpunurile antibacteriene, ventilarea zonei sau purtarea unor haine care lasă pielea să respire.

Vizita la medicul dermatolog este însă obligatorie pentru cazurile mai complicate sau dacă simptomele persistă.

Doar medicul specialist vă poate recomanda tratamente antibiotic necesare, antifungice locale sau sistemice potrivite, în funcție de tipologia foliculitei sau chiar intervenția chirurgicală, dacă se impune.

Complicațiile foliculitei sunt rare, însă ele apar atunci când leziunile provocate de aceasta rămân netratate timp îndelungat. În astfel de situații, ele pot evolua spre foliculită profundă sau furuncule. Efectele estetice vor fi mult mai vizibile prin formarea de cicatrici, pierderea firelor de păr pe zonele afectate

Prevenirea și tratarea foliculitei.

  1. Evitați să mergeți la epilat sau să vă radeți firele de păr atâta timp cât sunt leziuni prezente, deschise sau pe cale de vindecare.
  2. De asemenea, este necesară curățarea aparatele de ras cu alcool sanitar înainte de folosire sau optați pentru o singură utilizare a acestora, genul aparatelor de unică folosință.
  3. Sub nicio forma nu folositi la comun aparatele de ras cu partenerii din casă sau pritenii.
  4. După fiecare epilare se recomandă dezinfectarea zonei cu un antiseptic local bland
  5. Excludeți orice variantă de folosire a unor produse de calitate inferioară sau ceară care nu este de unică folosință.
  6. Purtati haine care nu lasa pielea sa respire și evitati pe cat se poate transpirația.
  7. Renuntați la piscină, sauna sau bazine de înot dacă aveți cea mai mica bănuială că acestea v-ar fi provocat simptomele și optați pentru cele care respectă cu strictete regulile de igienă.
  8. Dacă aveți foliculită infecțioasă diagnosticată de medicul dermatolog, spălați separat prosoapele de baie și folosiți-le doar dumneavoastră.
  9. Nu se recomandă folosirea la comun a prosoapelor cu alte persoane sub nicio formă.

Foliculita este o afecțiune des întâlnită a pielii și mulți dintre noi am trecut cel puțin odată prin acest episod.

Se pare că 10-20% din populaţie face foliculită cel puţin o dată în viaţă.

Cu toate acestea există anumite persoane care au un risc mai mare de a dezvolta foliculita şi anume cei cu imunitatea mai scăzută din cauza unor afecțiuni cornice, precum HIV/SIDA, hepatită, afecţiuni cronice, cancer sau tratamente chimioterapice.

Chiar dacă foliculita nu este o afecţiune contagioasă, trebuie să luăm în calcul că în unele cazuri, infecţia asociată se poate transmite de la o persoană la alta.

Utilizarea în comun a produselor şi obiectelor de igienă personală, a băilor cu apă caldă sau a saunei pot favoriza răspândirea infecţiei, în special în rândul persoanelor cu risc crescut de a contacta orice afecţiune infecţioasă.

Nu disperați! Doar faceți anumite schimbări în igiena dumneavoastră corporală viața și fiți atenți în ce locuri publice va expuneți pielea, iar dacă foliculita se agravează în loc să se vindece este necesar în mod obligatoriu să ajunge la medicul dermatolog, singurul care poate stabili diagnosticul și schema de tratament.

Leave a Reply

Call Now Button