Articole Medicale

Bolile legate de aerul condiţionat

boli aer conditionat

Folosirea aparatului de aer condiţionat a devenit în ultimele decade un factor important din elementele de patogenie rinosinobronşică, atât prin creşterea incidenţei episoadelor de nevralgii, alergii, rinosinuzite, cât şi a bronhopneumoniilor (la copii şi adulţii cu imunitate compromisă unde riscul este mai mare).

Aerul rece predispune la instalarea şi acutizarea acestor episoade de „răceală”, aducând mai repede pacienţii la medic.

Alergiile nazale prin factori exogeni ca praf, pulberi, spori de fungi sunt şi ele cu incidenţă crescută la populaţia care utilizează aparatele de aer condiţionat ale căror filtre nu au fost schimbate conform indicaţiilor de folosire, precizează specialistul ORL.

„Pacienţii acuză pe tot parcursul anului şi mai ales în perioadele de folosire a aparatului de aer condiţionat o durere de cap, cefalee, cu senzaţia de înfundare a nasului, obstrucţie nazală cu rinoree iniţial apoasă, care ulterior se poate transforma în mucopurulentă, şi strănut, uneori în paroxisme, date de senzaţia de iritaţie nazală”, spune dr. Paraschiv.

Potrivit acesteia, iniţial nu se constată o legătură cauzală între folosirea aparatului de aer condiţionat şi episoadele de strănut sau obstrucţie nazală, dar ulterior se face această legătură. Prezentarea la medic şi înlăturarea pe cât posibil a utilizării aerului condiţionat este întotdeauna indicată.

Diagnosticarea şi tratamentul corespunzător se fac de către medic. Temperatura ideală este în jurul valorii de 22 de grade +/- 3 grade funcţie de toleranţa fiecărui individ.

Pe timp de caniculă, utilizarea aparatului de aer condiţionat este indicat să se facă la valori de maxim 10 grade mai puţin decât temperatura de afară. Este de asemenea indicat ca orientarea fluxului de aer să fie spre un loc liber unde nu se află nimeni, astfel încât circulaţia aerului în cameră să fie cât mai eficientă şi să nu afecteze sănătatea nici unei persoane.

„S-a constatat că neschimbarea filtrelor creşte incidenţa la copii şi persoanele imunocompromise a legionelozei, boală denumită generic pneumonia de aer condiţionat, care nedepistată şi netratată corespunzător poate fi chiar fatală. Însă prin supunerea organismului la eforturile de adaptare rapidă la factorii climatologici extremi caniculă-frig (temperaturi mai mici cu peste 10 grade) se favorizează contractarea de virusuri şi bacterii răspândite chiar prin sistemul de ventilaţie al aparatelor de aer condiţionat”, explică medicul.

Astfel, sfatul este de a limita pe cât posibil utilizarea lui, de a nu sta direct în fluxul de aer al aparatului, ci cumva adăpostit, în lateral de acesta şi la distanţă de el şi de a-l utiliza la o temperatură ambientală de 22 de grade sau la o temperatură cu maxim 10 grade mai mică decât canicula de afară, încheie specialistul ORL.

 

Leave a Reply

Call Now Button